Producătorul de dulciuri Mars și cel de mase plastice Munplast se vor retrage din acționariatul Eco-Rom Ambalaje, una dintre cele mai mari firme de colectare a deșeurilor din ambalaje, iar ceilalți acționari, companii mari din FMCG, vor discuta declanșarea acțiunii în răspundere pentru conducerea firmei ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor contractuale.